Nazmi Agil (Turcia)

Nazmi Ağıl graduated from the English Language and Literature Department, Bosphorous University, İstanbul. He got his Ph.D. degree in the same department with a thesis on W.H. Auden’s “The Sea and the Mirror”. Currently he is working at Koç University, The Department of  English Language and Comparative Literature. Apart from collaborative works, he has translated The Canterbury Tales  by Geoffrey Chaucer, Open House  (Selected poems) by Theodore Roethke, Self-portrait in a Convex Mirror by John Ashbery, The Rape of the Lock by Alexander Pope, The Prelude by Wordsworth, and Beowulf  by Seamus Heaney . He has published 8 poetry books so far: Gökçe Yazı (Fine Writing), Boşanma Dosyası (The Divorce File), Beni Böyle Değiştiren  (That Which has Transfigured Me),  Aşk Küçücük, Kırılgan  (Love is Little,Fragile), Kokarca Aramak  (Looking for Skunks), Babalar ve Oğullar:Umut’un Defteri (Fathers and Sons: Umut’s Notebook), Yavaş Matematik (Slow Math) and Yağmura Bunca Düşkün (So Fond of  Rain: Collected Poetry). 

The English version below belongs to the author.   

THE TALE

Those doors were not opened. The back rooms

were a puzzle that would not be solved in this tale.

We stayed on the bright face of the mirror.

There were forty rooms again this time but,

by chance, we had started with the fortieth room.

Oh, surely each room stores a different

adventure, yet if the spring is already born into a sea

hasn’t it come to the end of its journey even before

the start? The bone of speech melted

and like tulle falling slowly

the tale folded upon itself.

Curiosity, the cat, left silently dragging its tail

and the narrator fell asleep on the snow

of his own voice. Those doors were not opened.

We always stayed in the guest room:

sprinkled cologne-water and had chocolates

on a still afternoon.

ROSES

One who comes to a city to live

for long busies himself with his daily needs

and continually postpones deeper

acquaintances. The mosque he wants to see,

the cafe he wants to sit at, and the park

he wants to walk through somehow always fall

to the wrong side of the street. Our marriage

has come to resemble this. We share the house

with a tacit agreement. For instance,

the left side of the bed is mine. If we are at the table,

your right cheek, and we use the same

side of the corridor each time we meet.

Do not misunderstand me, I still adore

your dimple. It is as if we say:

since life is a long road, let us

just smell and pass whatever is on it.

Meanwhile, on the other, unkissed side of our faces,

roses bloom and fade constantly – like

fireworks in a festival of the blind.

***

 Nazmi Ağıl a absolvit Departamentul de Limbă şi Literatură Engleză al Universitătii din Bosfor, Istanbul. Şi-a luat doctoratul în cadrul aceluiaşi departament cu o teză despre opera lui W.H. Auden’s “The Sea and the Mirror” (Marea şi Oglinda). În prezent, lucrează la Universitatea Koç, la Departamentul de Engleză şi Literatură Comparată. Pe lângă lucrările în colaborare, el a tradus Povestirile din Canterbury de Geoffrey Chaucer, Casa Deschisă (Poeme selecţionate) de Theodore Roethke, Autoportret în Oglindă Convexă de John Ashberry, Răpirea Buclei de Alexander Pope, Preludiul de Wordsworth şi Beowulf de Seamus Heanley. Până acum a publicat 8 cărţi de poezie: Gökçe Yazı (Scrieri frumoase), Boşanma Dosyası (Dosarul de divorţ), Beni Böyle Değiştiren  (Ceea ce m-a transfigurat),  Aşk Küçücük, Kırılgan  (Dragostea e mică, fragilă), Kokarca Aramak  (În cătare de sconcşi), Babalar ve Oğullar:Umut’un Defteri (Taţi şi fii: Carnetul lui Umut), Yavaş Matematik (Matematica înceată) and Yağmura Bunca Düşkün (Cât iubesc ploaia: Colecţie de poezii). Varianta în engleză de mai sus aparţine autorului. 

POVESTEA

Uşile nu s-au mai deschis. Odăile din spate

Erau un puzzle pe care nu o să îl rezolvăm în povestea asta.

Stăteam pe faţa luminată a oglinzii.

Şi acum tot patruzeci de camere erau dar,

aşa a fost să fie, începusem cu numărul patruzeci.

Ah, sigur că în fiecare cameră avem parte de o altă

aventură, însă dacă izvorul se naşte deja într-o mare

asta nu înseamnă că sfârşitul îi precede de fapt

începutul? Fusul vorbirii se topi

şi precum mătasea de tul căzu uşor

povestea, închizându-se în sine.

Pisica Curiozitate se îndepărtă trăgându-şi coada în tăcere,

iar povestitorul se cufundă în propria-i voce

ca într-o plapumă de zăpadă. Uşile nu s-au mai deschis.

Obişnuiam să stăm în camera oaspeţilor:

Stropeam cu apă de colonie şi mâncam bomboane

într-o dupămasă în care nu se întâmpla nimic.

TRANDAFIRI

Cine vine la oraş să trăiască

se preocupă îndelung cu necesităţile zilnice

şi permanent amână să cunoască lumea

mai bine. Biserica la care nu mai ajunge,

cafeneaua la care nu mai poposeşte, şi parcul

unde încă nu s-a plimbat şi care nu se ştie cum sunt mereu

amplasate pe cealaltă parte a străzii. Cu asta se aseamănă

căsnicia noastră. Împărţim domiciliul

printr-un acord tacit. De exemplu,

stânga patului îmi revine mie. La masă când stăm,

te sărut pe obrazul drept, şi mereu ne vom regăsi

pe aceeaşi parte a coridorului când venim unul spre altul.

Nu mă înţelege greşit, încă îţi mai ador

gropiţa. Dar parcă am spune:

viaţa e aşa de lungă, mai bine lăsăm

câinii să latre şi caravana să treacă.

În tot acest timp, pe cealaltă parte, cea nesărutată, a feţelor noastre,

trandafirii înfloresc şi se ofilesc mereu – precum

nişte artificii într-un festival al orbilor.