miercuri, 2 ianuarie 2019

Irina lazar - Stări de iarnă/ Winter States





Piața Unirii

Un sandviș la Piața Unirii,
tarabe cu bijuterii
în mulțime, reclame,
argintul vechi
sclipește printre ace de nea.

Nu mai vreau o rochie de supraelastic
neagră
vreau altceva, inima de pe Pluto
dragostea.

*

Union Square


A sandwich in Union Square
jewelry stands
commercials, amidst the crowd,
old silver
gleaming through the iced flakes.

I no longer crave for a black stretch dress
I have another craving, for the heart of Pluto
love itself







Prea mult, prea puțin

ce înseamnă oare, când îți pui ochelarii
să-mi citești poezii, firește, nu ale tale
când îmi aduci aminte de masa din bucătărie
de cercelul meu atârnat pe acolo, pe undeva
ca o capcană de prins vise, tot așa cred că sună cercelul
când bate vântul
când nu sunt eu
drept răspuns ți-am citit și eu o poezie de-a ta
cu voce tare, ciudat, cât de tare răsuna tristețea pe acolo
ciudat, în poezia aia spuneai că o să fii fericit
te-am întrebat, și ești fericit
te-ai fâstâcit, ai spus da
mai târziu ai spus da, nu atunci.

*

Too much, too little

What is the meaning of your putting on spectacles
to read poems for me, obviously, not your own
when you remind me of the kitchen table
where my ear-ring is hanging about
like a dream-catcher, I’m guessing, that’s how the ear-ring sounds
when the wind calls
when I’m not myself
I replied by reading out one of your poems,
strangely, how loud did its sadness resound
strangely, the poem stated that you shall be happy
I inquired, are you happy though
you got flustered, you said yes
later you said yes, not then.







Masochism 9

Mă preumblu printre oasele mele,
ca un pitic înamorat
beau vodka la 9 dimineața în amintirea sfintei întâlniri
care ne-a marcat toate zilele
mă ridic, deci, și umblu
prin craniul meu cresc flori
mătăsuri și mărgăritare.

 *

Masochism 9

I’m a-wandering through my bones,
like a besotted dwarf
I’m drinking vodka at 9 a.m. in memory of the holy acquaintance
that has forever marked our callendar
I rise and therefore I walk about
my skull sprouts flowers,
veils and pearls.



Source: The Brown Borthers (New York Times)

Strada X

Pe strada x în care nu se găsea nici pic de poezie
o femeie își tatua pe față cenușiul zilnic
își cernea povești de dragoste printre tramvaie cu cai adormea
la umbra unor ferestre murdare
o femeie nu putea să renască decât în nopțile fără lună
pentru că atunci se vedea mai bine pe sine
lipsită de orice zeități și de orice drum
nici pe casele din apropiere nu se zăreau semne
nici bărbații nu se apropiau
pe strada x bântuia haosul unei vieți viitoare
ca o pânză de păianjen ce se țesea încet
din niște coșmaruri nemărturisite
doar acolo, un diavol albastru bătea în tobe,
ridica argintăria până în tavan
dădea dovada unei prezențe neîntrerupte
spărgând farfuriile de pereți, ascultând muzică jazz.


X Street

On X Street there was no sign of poetry
a woman used to tatoo her face with daily gray
she would sieve through her love stories in-between horse-drawn tramways
she went to sleep in the shade of grimed windows
a woman could only be reborn on moonless nights
when she could see herself more clearly
devoid of god-like figures and path-less
no signs from the neigbouring homes
no men would draw near
there was chaos on x street, intimations of a future existence,
like a slowly spinning cobweb
out of some unavowed nightmares
it was only there a blue devil would strike the drums,
lifting the silverware towards the ceiling
proving to be forever present
smashing the crockery against the walls, listening to jazz music.



Source: Jean Wright


Geometria gheţii

M-am întâlnit astăzi cu o fostă colegă de liceu
S-a îngrăşat, avea părul vopsit în roşu
Eu alunecam pe zăpadă, privind la ea,
mi-am dat seama că sunt extrem de singură
eu aveam părul negru şi doar haina extrem de roşie
mai rămăsese din mine
în rest, eram singură
am vorbit, cu gesturi mecanice
m-am îndepărtat, întâmplător
era chiar în zona în care mai veneai şi tu
din când în când ca să închiriezi iluzii
Trecătorii treceau pe roşu,
nimeni nu respecta geometria gheţii,
nimeni nu mai auzise de nimeni şi
dintr-o dată
mi s-a părut că sunt extrem de singură,
chiar am strigat în gândul meu,
tu te uitai la catedrale
şi nimeni, nimeni, nu mai auzise de mine
în afară de fosta colegă de liceu
dar ea între timp plecase.

*

Ice Geometry

Today I met an ex-highschool mate
She has grown fat, her hair was died red
I was gliding on the snow, watching her,
I realized how extremely lonely I was
my hair was black and my red-hot coat was
all that was left of me
everything else about me was alone
we spoke, with mechanichal gestures
and I wandered away randomly
it was the very area where you would come
sometimes for renting an illusion
The passers-by would jaywalk,
no one abided by the ice geometry,
no one had heard of anyone and
all of a sudden
I felt exetremely lonely
I even cried out on the inside,
you kept looking at cathedrals
and nobody, no one, had ever heard of me
except for my ex school mate
but meanwhile she had left.





Zile de ianuarie

limonadă fără lămâie sau
mai degrabă vodcă fără alcool

în vis haina mea roșie aruncată din taxi
și rânjetul șoferului
pierdusem ceva ireparabil
sau uitasem numărul de înmatriculare al mașinii
nici nu mai știu.

*

January Diary

lime-less lemonade or
rather non alchoholic vodka

in dreams my red coat hurled out of the cab
and the driver’s sneer
I had lost something forever
or had forgotten the number on the license plate
I can hardly remember what it was.





duminică, 9 decembrie 2018

Romeo Aurelian Ilie - Grupaj de poeme/ Group of Poems


30.

41 de grade Celsius.
toate străzile, pustii;
toți oamenii, baricadaţi în case,
de frică să nu se topească.

Doar el, surdo-mutul, a rămas
să străbată agale bulevardele,
fără nicio teamă.

Pentru că abia acum,
la 41 de grade,
i s-a întâmplat minunea:

porii pielii i s-au dilatat atât de tare
încât aude cu fiecare în parte.

Aude râsul copiilor și plânsul femeilor,
jalea săracilor și durerea bogaților,
aude plăcerea amanților.

Și tot ce aude,
absoarbe imediat în sânge,
tot ce aude,
îl străbate apoi prin toate măruntaiele.

Iar el fierbe, dar nu de căldură,
ci de viață. E beat de viață
cum a fost până acum beat de moarte.

Acum simte că trăiește cu adevărat,
acum a cunoscut moarte
acum a cunoscut și învierea.


***


41 degrees Celsius.
all streets, empty;
all people, barricaded indoors,
fearing not to melt down.

Only he, the deaf-and-dumb, is left
to quietly roam the avenues,
fearlessly.

It is only now,
at 41 degrees,
that the miracle stole up to him:
the pores of his skin got so dillated
that he can hear with every one in turn.

He can hear children laughing and women crying,
the poor grieving and the rich aching,
he can hear lovers endulging their peasures.

And everything that he hears
is instantly absorbed into his bloodstream,
everything he hears
is soon sent rummaging through his loins.

He is simmering, not from the heat,
but from life. He finds himself inebriated with life
as before he had been intoxicated with death.

He can truly feel himself alive,
now that he’s been through death
now that he’s been through the resurrection.



31.


În răstimp, 
Dumnezeu se-apleacă asupra sa,
îi ia surdo-muțenia 
şi-Și face mantie
pentru durerile Sale de fiecare noapte.



El vorbește atunci
cât să plătească prețul tăcerii. 

Dar Domnul, surdo-mut fiind,
nu îl mai aude,
și nici nu se mai roagă
în inima lui
cu voce tare,
ca de obicei.

Este momentul de glorie
al absurdului:
se crede Dumnezeu
și vrea să reconstruiască lumea.

Dar  fiecare poruncă se întoarce
împotriva sa, ridicată la puterea 41.


***



Every now and then,
God stoops above him,
relieves him of his deaf-and-dumbness
and cuts Himself out a cape
for His nightly pains.



He then starts talking
so as to ransom the price of silence.

But God, a deaf-and-dumb one,
has stopped listening to him,
nor does he pray anymore
in his own heart
crying out loud,
as accustomed.

This instant is the glory
of absurdity:
he believes himself God
and is willing to rebuild the world.

But each and every commandment is turning
against him, multiplied to the power of 41.


36.



Într-o zi,
Dumnezeu a creat sfera
și i-a dăruit-o surdo-mutului,
zicându-i:

Ia-o și fă-ți din ea chip cioplit
după chipul și asemănarea ta. 
ia-o și fă-i urechi și gură
ca să audă și să grăiască în locul tău.

El a luat-o,
a mulțumit de morții cei vii
și a început să sculpteze.

Când a terminat
l-a chemat pe Dumnezeu
și i-a zis:

Ia Tu, Doamne, acest cub
cu 41 de pereți,
pe care l-am zidit după chipul
și asemănarea tristeților Tale,
să se joace ascunsă în el
surzenia și muțenia lumii,
căci iată, de acum eu vorbesc cu Tine,
cum aș vorbi cu un prieten.


***




One day,
God created the sphere
and made it a gift for the deaf-and-dumb one,
saying onto him:

Take it and cut yourself a face out of it
shape it into your appearance and likeness.
Take it and fashion ears and a mouth for it
so that it may hear and speak in your stead.

He took it,
gave thanks for the living dead
and started carving.

When he was done,
he called onto God
and told him:

You take this cube, God,
with its 41 walls
that I have fashioned after the appearance
and likeness of Your sorrows,
let there play within its hide-away
the world’s deafness and dumbness,
for, behold, from now on I am addressing You
as a friend.


Versuri din volumul Eu, Surdo-Mutul (Editura Tracus Arte, 2018)
Verses from the volume I, the Deaf-and-Dumb (Tracus Arte Publishing, 2018)

duminică, 7 octombrie 2018

vineri, 31 august 2018

Dor/ Longing (Ada Carol)




Plec dintrun loc

Plec dintrun om

Nu ştiu decât să plec

Plec şi iubesc

Şi astfel am

Un drum pe care merg din nou

Când frunzele-nverzesc.


*




I leave a place

I leave a man

I only know to leave

I leave and love

And so I have

A road that I can walk again

When leaves are green above.





joi, 30 august 2018

Un poem de Romeo Aurelian Ilie/ A poem by Romeo Aurelian Ilie



39.


Când a început războiul cel mare
i-au pus o mitralieră în mână şi l-au trimis pe front.
Dar el, neînţelegând nimic, a rămas pe loc
cu armă în mână.

În jurul lui mureau oameni şi se năşteau morminte,
în jurul lui durerea îşi construia regat,
în jurul lui frica moşea monştrii.

El nu a tras în nimeni şi niciun glonţ nu l-a atins.

Când s-a oprit războiul,
l-au găsit nemişcat, cu arma plină, nearmată şi rece,
cu ochii goi, neînoptaţi şi reci,
cu inima goală, bătând în van, bătând a moarte.

L-au judecat conform legilor războiului
şi l-au numit trădător, fricos, mucos, puţoi,
mână moartă,
mort.

I s-a interzis să treacă pe sub arcul de triumf
şi a fost şters de pe toate listele cu participanţii la război;
apoi a fost condamnat să nu moară
până nu va trăi ororile altor 41 de războaie.

El nu a înţeles nici o clipă ce se întâmplă în jurul lui.
În sinea sa, trăia deja de o viaţă
un război ridicat la puterea 41.

Războiul cu sinele său surdo-mut.

Din volumul Patruzeci şi unu. Eu, Surdo-Mutul (Editura Tracus Arte, 2018. Colecţia Traian T. Coşovei)


***

Getty Images Foto
39.


When the great war started
they put a machine-gun in his hands and sent him to the front.
but he, not comprehending a thing, stayed put
gun in hand.

People were dying all around him and tombs were being born,
pain was building its kingdom around him,
fear was bringing forth monsters all around.

He didn’t shoot at anybody and no bullet touched him.

When the war stopped,
they found him motionless, gun fully charged, the trigger loose and cold,
his eyes void, unslept and cold,
his heart empty, beating vainly, in a death toll.

They judged him according to martial law
and named him traitor, chicken, wet-behind-the-ears, a punk,
limp-handed,
dead.

He was forbidden passage through the arch of triumph
and was erased from all the conscript lists;
next he was convicted not to die
until he would have lived through the horrors of 41 more wars.

Not for an instant did he understand what was going on around him.
Inside himself, he had already been through a life-long
war raised to the power of 41.

The war with his deaf-and-dumb self.

From the volume Fourty-one. Me, the Deaf-and-Dumb (Tracus Arte Publishing, 2018. Traian T. Coşovei Series)


duminică, 19 august 2018

Hortus conclusus/ The enclosed garden


Ruthie Lindsay - Garden Painting

Timpul acestei duminici e greu
de singurătatea mea
ca un râu în care se scaldă un mort.
Mă mir că afară-i lumină,
că păsările zboară peste muguri.
Doar cântecul guguştiucului mi se pare firesc,
rămas din vremea când în inima mea
se înălţa Tatăl, un nuc bătrân.
Pe atunci nu aveam cărţi,
să mă înveţe să îmi măsor singurătatea
şi ea mi se părea scurtă –
până la poartă.
Îmi ziceam: oricând pot să ies,
dar încă nu vreau.
Aşa am tot zăbovit, învârtindu-mă
în grădina închisă,
până ce poarta a ruginit de praf.
Şi a venit ziua în care Răul – Fierăstrăul
I-a retezat Tatălui coroana şi mâinile.
(În noaptea de după I-am sărutat la lumina lunii
scoarta roşie şi aspră.)
A doua zi trunchiul Lui s-a prăbuşit
peste pietre, zguduind camerele
gândului ascuns de vederea grozavă.
Seara, de pe buturuga fierbinte,
am contemplat brazda tăiată cu lemn de nuc
– urma roditoare a Tatălui meu –
şi de atunci lipsa Lui s-a întrupat în mine,
luându-şi numele de alint: Singurătate!

* Din volumul DUET (Ars Docendi, 2006)


Hortus conclusus from the Villa of Livia or the Villa ad Gallinas Albas on the Palatine


The hours of this Sunday are heavy
with my loneliness
like a river in which a dead man bathes.
I wonder at the light outside,
at the flight of birds over the buds.
It is only the turtledove song that I find common,
leftover from the time when at my center
there rose Father, an elderly walnut tree.



At the time I lacked books,
that have taught me how to measure loneliness,
and it seemed to me as brief
as a walk towards the gate.
I would tell myself: I can get out anytime,
only I don’t care to do it yet.
So that I lingered on, swirling about
the enclosed garden,
until the dusty gate went rusty.



And there came a day when Mean Mr. Seesaw
cut off Father’s crown and hands.
(the following night I kissed his harsh red bark in the moonlight)
The day after, His trunk collapsed
over the cobbles, shaking the rooms
where thought had hidden from the mighty sight.



In the evening, from the searing stump,
I did consider the furrow traced by walnut wood
(my Father’s germinating trace)
and since then His absence was embodied in me,
calling itself by a caressing name: Loneliness!


* from the volume DUET (Ars Docendi, 2006)