marți, 27 septembrie 2016

Daniela Sontica (România)



The Leaves Master

He truly was a very good lad,
I realized this
when he threw up the silk belt,
since there scattered around so much silence,
that even the poplar leaves
stopped shimmering.
“He may be the leaves master”
I told myself.
Besides,
the dogs were cuddling gladly
when they saw him coming from afar,
the children at their mothers’ bosoms pointed towards him confidently,
and within myself
I even spotted a sick man touching him optimistically
and with a watery glance.

The road was rough like tree-bark
and I took him by the hand.



Red Robe



It would never soothe my nightmares,
but it didn’t scold me either for ruining my eye-sight
as I read stories within its flickering aura.
When I could find no way out of the midnights,
it searched for a train
to send me away gladly,
so that I reached
the most chilly places in the world.

After a while
I would come back forgivingly
and wear the red silk robe.






White Sleeves


I shall be dainty as an old woman,
with shuddering hands
in sleeves falling white from elbow to wrist,
I shall be amused when the strangers
will fear my cat huge as a baby tiger,
I shall smile anytime you enter the room,
secretly hoping
that we might die on the same day.



Pressed Flowers

I am drawing large oaken porches
a shadowy woman within
hugging a bunch of pressed flowers.

Do no rush to cast your mercy
over the unsent letters,
there is nothing but her perfume in these chests,
always dressed in silk gowns,
looking fearfully
towards the dogs’ hunger
as if towards some coffins
that shall be replenished before sunset.

After all,
she is the woman expecting
a rose to bloom out of the shoulder of despair.



Excerpts from the volume Beloved with a Prophet's Name (Tracus Arte 2014)

***



Stăpânul frunzelor

Era într-adevăr un băiat foarte bun,
mi-am dat seama de asta
când a vomitat cordonul de mătase,
pentru că din el s-a răspândit în jur atâta linişte,
încât şi frunzele plopilor
s-au oprit din tremur.
“E poate stăpânul frunzelor”,
m-am gândit.
În afară de asta,
câinii se gudurau fericiţi
când îl vedeau de departe,
copii la sânul mamelor arătau spre el cu încredere,
iar în sinea mea
am văzut chiar un bolnav cum s-a atins de el optimist
şi cu privirea apoasă.

Drumul era aspru ca o scoarţă de copac
şi l-am luat de mână.



Capot roşu

Nu-mi potolea niciodată coşmarurile,
dar nici nu mă certa că îmi stric vederea
citind poveşti în aura lui plăpândă.
Când în miezul nopţilor nu mai aveam ieşire,
îmi afla un tren
şi mă trimitea bucuros departe,
aşa ajungeam
în cele mai friguroase locuri din lume.

După o vreme
mă întorceam iertătoare
şi purtam capotul roşu de mătase.





Mâneci albe

Voi fi o bătrână delicată,
cu mâinile friguroase
în mâneci albe de la coate în jos,
O să mă amuz când străinii
se vor speria de pisica mea cât un pui de tigru,
o să zâmbesc de câte ori vei intra în camera,
sperând în secret
că vom muri în aceeaşi zi.




Flori presate

Desenez pridvoare mari din stejar
şi în ele o umbră de femeie
ţinând în braţe flori presate.

Nu arunca prea repede mila
peste scrisorile netrimise,
în aceste cufere nu se află decât parfumul ei,
îmbrăcată mereu în rochii de mătase,
privind cu teamă
spre foamea câinilor
ca spre nişte sicrie
care se vor umple înainte de asfinţit.

În definitiv,
este femeia care asteaptă
să îi crească deznădejdii un trandafir din umăr.


Extrase din volumul Iubita cu Nume de Profet (Tracus Arte 2014)




luni, 19 septembrie 2016

American versus British English: Which phrase is more poetical?

I have recently been scanning a list of vocabulary differences between British and American words and phrases to teach to my students. Since my blog is connected mostly with the issue of poetry in translation, I thought I should mention this here.


 "storm in a teacup" (Br. E.) or "tempest in a a teapot" (Am. E.) - which phrase is the more poetical??

I am looking forward to your opinion on my blog but here is mine: definitely the American phrase is more poetical.  Here, the water in the teapot may still be boiling, while being poured, raging to the brim of the pot, steaming and spitting out of it. That's a real "tempest". Whereas the teacup is a more pacified universe, the boiling is over and it is now merely about infusing the plant - which is a very domestic, confined imagery (although beautiful indeed in its own right). In fact, coming to think of it, the British image is subtler, more refined. A little bit overrefined.








What do YOU think?