duminică, 22 mai 2016

Bătrânul cu Haină de Ocazie /The Well Dressed Man with a Beard - Wallace Stevens




După un ultim nu urmează un da
Şi de acel da viitorul lumii atârnă.
Nu era noaptea. Da este soarele de azi.
Dacă lucruri respinse şi negate s-ar scurge
Dincolo de cascadele din vest şi totuşi unul,
Un singur lucru de neclintit, nu mai mare
Ca un corn de melc, nu mai mult
Decât un gând care se tot repetă până-n seară, vorbire
A sinelui ce se hrăneşte-n sine cu vorbire,
Un lucru de-ar rămâne, nemişcător, ar fi
de ajuns. Ah, ce minunat ar fi acel tărâm!
Ah! lucru minunat şi ce dulceată inima o încăzeşte,
Cu trăinicie, printr-o frază măruntă,
Din ce-am crezut şi ce am afirmat:
Pernă cu forma care te îngână când tu dormi,
Casă aureolată de o îngânare…
Şi mintea nu-şi mai potoleşte setea niciodată.

*

After the final no there comes a yes
And on that yes the future world depends.
No was the night. Yes is this present sun.
If the rejected things, the things denied,
Slid over the western cataract, yet one,
One only, one thing that was firm, even
No greater than a cricket's horn, no more
Than a thought to be rehearsed all day, a speech
Of the self that must sustain itself on speech,
One thing remaining, infallible, would be
Enough. Ah! douce campagna of that thing!
Ah! douce campagna, honey in the heart,
Green in the body, out of a petty phrase,
Out of a thing believed, a thing affirmed:
The form on the pillow humming while one sleeps,
The aureole above the humming house...
It can never be satisfied, the mind, never.




miercuri, 4 mai 2016

CÂNDVA TE PLIMBAM ÎN CALEṢTI CU CIUCURI ROṢII/ I USED TO TAKE YOU RIDING IN RED-TASSELED CHARIOTS (Sorin Lucaci, ROMANIA)



cândva eram trist acum nu mai sunt
acum e ceva mai bine
cândva erau maluri abrupte cu flori ṣi rǎdǎcini de copac
ṣi totul era aṣa un fel de rostogolire
peste altǎ rostogolire
cândva ne plimbam de nebuni prin iarmaroace
cu miros de zahǎr si scorṭisoarǎ
cu ghirlande împletite la gât ṣi era cald
cândva inima îngerului meu pǎzitor ca o hiperbolǎ
rǎtǎcea prin saloane de vodevil
se recomanda tuturor cu nonṣalanṭǎ
eu sunt îngerul carmin ṣi ṣtiu sǎ cânt la clavecin
mǎ veṭi auzi oricum mai încolo

cândva simṭul meu olfactiv adulmeca umbra pianistului
fǎrǎ nici un fel de orientare muzicalǎ
pianistul cu încǎpǎṭânare de geniu
cândva inima tatǎlui meu era ruptǎ în bucǎṭi
ca o pâine proaspǎtǎ
la sǎrbǎtori devenite cu timpul tradiṭonale
cândva ei vorbeau despre îngeri ṣi despre arhangeli
ṣi despre arhei
acum toatǎ lumea tace
de parcǎ tǎcerea ar fi fost ridicatǎ la rang de virtute
sau mai vorbeṣte asa pe la rǎspântii prin semne
limba muṭilor

cândva te plimbam în caleṣti cu ciucuri roṣii ṣi broderii si brocart
plângându-mi în hohote isterice fericirea ṣi nebunia
cândva mǎ cuibǎream nocturn între coapsele tale
stârnind turme diafane de elefanṭi
cândva mergeam în vacanṭe homerice
cu arbuṣti pitici ṣi scoici ṣi calmari
ṣi ṭǎrmuri foarte foarte fine
acum vǎ implor da-ṭi-mi un final de poem
pânǎ nu mǎ podideṣte sângele pe nas
de-atâta melancolie.



Din volumul Ghilotina cu miros de scortisoara (Integral, 2014).
Text tradus pentru revista Orizon Literar Contemporan 5 (49) / Septembrie - octombrie 2015

*

I used to be sad now I am so no more
nowadays it’s slightly better
there used to be steep banks with flowers and tree roots
and it was all like a sort of rolling
with yet another rolling on top of it
we used to go wandering like fools through the summer fairs
with sugar and cinnamon scents
with garlands entwined about our necks and feeling hot
my guardian angel’s heart used to be a hyperbole
he would lose himself amidst the vaudeville salons
and introduce himself quite candidly
I am  the carmine angel and I can play the harpsichord
you shall hear me later anyway.

once my sense of smell would sniff around the piano-player’s shade
without any kind of musical landmarks
the piano-player stubborn as a genius
once my father’s heart was being torn to pieces
like freshly-baked bread
for holidays that turn traditional with time
they would speak about angels about archangels
and of the archaeus
nowadays the whole world is silent
as if silence had been promoted to the rank of virtue
or sometimes they may speak about it at the crossroads signing
in a dumb language

I used to take you riding in red-tasseled chariots with embroidery and brocade
crying out my happiness and madness in hysterical bouts
I would cuddle at night between your thighs
stampeding herds of diaphanous elephants
we used to embark upon epic holidays
with shrubbery, and mussels, and kalamar
and fine, terribly fine shorelines
now I implore you let me have my final line
lest my nose start bleeding
with suffusing melancholia.


From the volume The Cinnamon-flavoured Guillotine (Integral, 2013)
Text translated for Contemporary Literary Horizon 5 (49) / Septembrie - octombrie 2015

marți, 3 mai 2016

VENICE - A MASQUE IN AUTUMN / VENETIA - BAL MASCAT DE TOAMNA (Mike Bannister, U.K.)













She is a dream portrayed in water-light,
bride and lover, desirous, magnificent with age;
her towers and palaces seeming to melt away
in the seductive, many-coloured sea. 

Harlequinade: motley of craft, curved moons
in burnished cherry-wood, an
d rakish dories,
fleet rowers from an Arabian frieze, leaning 
forward,  dripping with mist and thrown spray.

Ashore, the pressing crowd, a jostle of traders,
souls contingent on the sea, somehow charged
with the imminence of landfall, or a putting out,
Argonauts, alert, counting on the flood. 

Sure, all the gods of light and fire are here
content to forget at last,  and to forgive, while
Peace, beyond the treasure of a thousand kings
flits in and out, disguised as Columbine.

Note: First published in 'Pocahontas in Ludgate' 2007. Text translated for Contemporary Literary Horizon 4 (36) / July-August 2013;

*

Ea-i vis în ape de lumină zugrăvit,
Mireasă şi iubită nesătulă, prin vârsta ei măreaţă,
Cu turnuri şi palatele topite parcă
în marea chemătoare de culori.

Mascaradă: amestec de făureli, luni sculptate
în lemn lăcuit de cireş şi aurite mogâldeţe,
vâslaşi voinici din frescele arabe, aplecaţi
pe brânci asudând prin ceaţa înspumată.

La ţărm, mulţimea înfloreşte, se zbenguie negustorii,
Suflete legate de mare şi parcă vinovate
De iminineţa prăbuşirii, sau a stingerii,
Argonauţi alerţi, se bizuie pe noian.

Desigur, zeii toţi – foc şi lumină – s-au adunat aici,
sunt bucuroşi să uite în sfârşit, să ierte în timp ce
Pacea, dincolo de comorile regilor puzderii,
îşi foşneşte lin intrările şi ieşirile,
mascată în Columbină.

Nota: Initial publicata in 'Pocahontas in Ludgate' 2007. Text tradus pentru Orizont Literar Contemporan 4 (36) / Iulie-august 2013;