Bătrânul cu Haină de Ocazie /The Well Dressed Man with a Beard - Wallace Stevens

După un ultim nu urmează un da

Şi de acel da viitorul lumii atârnă.

Nu era noaptea. Da este soarele de azi.

Dacă lucruri respinse şi negate s-ar scurge

Dincolo de cascadele din vest şi totuşi unul,

Un singur lucru de neclintit, nu mai mare

Ca un corn de melc, nu mai mult

Decât un gând care se tot repetă până-n seară, vorbire

A sinelui ce se hrăneşte-n sine cu vorbire,

Un lucru de-ar rămâne, nemişcător, ar fi

de ajuns. Ah, ce minunat ar fi acel tărâm!

Ah! lucru minunat şi ce dulceată inima o încăzeşte,

Cu trăinicie, printr-o frază măruntă,

Din ce-am crezut şi ce am afirmat:

Pernă cu forma care te îngână când tu dormi,

Casă aureolată de o îngânare…

Şi mintea nu-şi mai potoleşte setea niciodată.

*

After the final no there comes a yes
And on that yes the future world depends.
No was the night. Yes is this present sun.
If the rejected things, the things denied,
Slid over the western cataract, yet one,
One only, one thing that was firm, even
No greater than a cricket's horn, no more
Than a thought to be rehearsed all day, a speech
Of the self that must sustain itself on speech,
One thing remaining, infallible, would be
Enough. Ah! douce campagna of that thing!
Ah! douce campagna, honey in the heart,
Green in the body, out of a petty phrase,
Out of a thing believed, a thing affirmed:
The form on the pillow humming while one sleeps,
The aureole above the humming house...
It can never be satisfied, the mind, never.