Nazmi Ağıl graduated from the English Language and Literature Department,
Bosphorous University, İstanbul. He got his Ph.D. degree in the same department
with a thesis on W.H. Auden’s “The Sea and the Mirror”. Currently he is working
at Koç University, The Department of
English Language and Comparative Literature. Apart from collaborative
works, he has translated The Canterbury
Tales by Geoffrey Chaucer, Open House
(Selected poems) by Theodore Roethke, Self-portrait in a Convex Mirror by John Ashbery, The Rape of the Lock by Alexander Pope, The Prelude by Wordsworth, and Beowulf
by Seamus Heaney . He has
published 8 poetry books so far: Gökçe
Yazı (Fine Writing), Boşanma Dosyası
(The Divorce File), Beni Böyle Değiştiren (That
Which has Transfigured Me), Aşk Küçücük, Kırılgan (Love
is Little,Fragile), Kokarca Aramak (Looking
for Skunks), Babalar ve
Oğullar:Umut’un Defteri (Fathers and
Sons: Umut’s Notebook), Yavaş
Matematik (Slow Math) and Yağmura Bunca Düşkün (So Fond of
Rain: Collected Poetry).
The English version below belongs to the author.
THE TALE
Those doors were not
opened. The back rooms
were a puzzle that
would not be solved in this tale.
We stayed on the
bright face of the mirror.
There were forty rooms
again this time but,
by chance, we had
started with the fortieth room.
Oh, surely each room stores
a different
adventure, yet if the
spring is already born into a sea
hasn’t it come to the
end of its journey even before
the start? The bone of
speech melted
and like tulle falling
slowly
the tale folded upon
itself.
Curiosity, the cat,
left silently dragging its tail
and the narrator fell
asleep on the snow
of his own voice.
Those doors were not opened.
We always stayed in
the guest room:
sprinkled
cologne-water and had chocolates
on a still afternoon.
ROSES
One who comes to a city to live
for long busies himself with his daily needs
and continually postpones deeper
acquaintances. The mosque he wants to see,
the cafe he wants to sit at, and the park
he wants to walk through somehow always fall
to the wrong side of the street. Our marriage
has come to resemble this. We share the house
with a tacit agreement. For instance,
the left side of the bed is mine. If we are at the table,
your right cheek, and we use the same
side of the corridor each time we meet.
Do not misunderstand me, I still adore
your dimple. It is as if we say:
since life is a long road, let us
just smell and pass whatever is on it.
Meanwhile, on the other, unkissed side of our faces,
roses bloom and fade constantly – like
fireworks in a festival of the blind.
POVESTEA
Uşile nu s-au mai deschis. Odăile din spate
Erau un puzzle pe care nu o să îl rezolvăm în povestea asta.
Stăteam pe faţa luminată a oglinzii.
Şi acum tot patruzeci de camere erau dar,
aşa a fost să fie, începusem cu numărul patruzeci.
Ah, sigur că în fiecare cameră avem parte de o altă
aventură, însă dacă izvorul se naşte deja într-o mare
asta nu înseamnă că sfârşitul îi precede de fapt
începutul? Fusul vorbirii se topi
şi precum mătasea de tul căzu uşor
povestea, închizându-se în sine.
Pisica Curiozitate se îndepărtă trăgându-şi coada în tăcere,
iar povestitorul se cufundă în propria-i voce
ca într-o plapumă de zăpadă. Uşile nu s-au mai deschis.
Obişnuiam să stăm în camera oaspeţilor:
Stropeam cu apă de colonie şi mâncam bomboane
într-o dupămasă în care nu se întâmpla nimic.
TRANDAFIRI
Cine vine la oraş să
trăiască
se preocupă îndelung
cu necesităţile zilnice
şi permanent amână să
cunoască lumea
mai bine. Biserica la
care nu mai ajunge,
cafeneaua la care nu
mai poposeşte, şi parcul
unde încă nu s-a
plimbat şi care nu se ştie cum sunt mereu
amplasate pe cealaltă
parte a străzii. Cu asta se aseamănă
căsnicia noastră.
Împărţim domiciliul
printr-un acord tacit.
De exemplu,
stânga patului îmi
revine mie. La masă când stăm,
te sărut pe obrazul
drept, şi mereu ne vom regăsi
pe aceeaşi parte a coridorului
când venim unul spre altul.
Nu mă înţelege greşit,
încă îţi mai ador
gropiţa. Dar parcă am spune:
viaţa e aşa de lungă, mai bine lăsăm
câinii să latre şi caravana să treacă.
În tot acest timp, pe cealaltă parte, cea nesărutată,
a feţelor noastre,
trandafirii înfloresc şi se ofilesc mereu –
precum
nişte artificii într-un festival al orbilor.
ce aer autohton au aceste poeme. are ceva cu pofta de povestit a lui naum si din jocurile de cuvinte (imagini) a lui ivanescu (mircea).
RăspundețiȘtergere