vineri, 15 iulie 2016

Adela Efrim (Romania)



ploaia ne amintea că suntem vii

aşa ne-a găsit tăcerea
jucam marocco 
ploaia ne amintea că suntem vii
săpam un tunel 


să ne putem privi


nu știu de mai e vreme

răsfir trupul îl caut apoi
și nu știu de mai e vreme
să ne recunoaștem
tu
eu
și invers


orașul merge în urma noastră

Merg pe stradă de ore
îmi vorbesc mestecenii
nu îi inteleg
clopotarul ordonă dangătul de amiază
acum, aici, cât mai tare să bată clopotul
apuc funia și îmi vine să joc coarda
nu, asta nu se face, chiar nu se face
îmi șoptește clopotarul
întinde mâna
mă eliberează
orașul merge în urma noastră
ca în urma cortegiului

orașul ce mușcă din noi


lungi, interminabile pasaje ale aceluiasi vis
un adăpost unde îmi proptesc strigătul
în acest oraș ce mușcă din noi
statuile ne privesc
vor să plece la plimbare
sa ne țină de mână
să nu ne rătăcim
privilegiul
că suntem atât de vii


Doar o cafea, atât

Ibricul nu a ruginit
nisipul mai știe să fiarbă molcom
cafeaua dă în clocot 
draperiile grele trag ziua în arșită
ceștile aruncate pe covor
așteaptă libertatea/ eliberarea
poveștii din zaț

Despre mine Am scris în liceu sub îndrumarea scriitorului Marian Barbu (profesorul de română şi dirigintele meu), apoi m-am făcut om “serios”, ingineră, fiind absolventă a unui  Liceu de Matematică Fizică "Fraţii Buzeşti". Am reînceput să scriu după 30 de ani, pentru că, oricât ai încerca să fugi de poezie, te găseşte necondiţionat, când te aştepţi mai puţin. Şi m-a găsit, de atunci,  în fiecare zi, îmi face programul după cum pofteşte şi  mereu îi permit orice răsfăt. Ne e bine împreună şi sper să avem multe de povestit mult timp de acum încolo. Simplu, aşa cum le stă bine unor prieteni vechi, ce, pentru o perioadă nu, nu au stat despărtiti, doar au tot repetat scenarii, regii , iar acum îşi privesc propria piesa de teatru. Premiera, volumul meu de debut “Şi moartea scrie uneori poeme” (Paralele 45, 2016) a avut loc, acum, răbdători, scriem... ce va urma, cine mai stie?

***


the rain reminded us of being alive

that’s how silence found us
we were playing morocco
the rain reminded us of being alive
we were digging a tunnel
in order to look at each other


not knowing if there is time

spreading out the body then searching for its parts
not knowing if there is time
to recognize each other
you
me
and the other way round


city following in our wake

wandering the streets for hours
the birches address me
I don’t get their meaning
the bell-man commands the midday toll
right now, right here, let the bell strike out loudly
I grab the rope and feel like jumping it
no that is not done, really not done
the bell-man whispers
he extends a hand
sets me free
the city following in our wake
like a funeral procession

city biting on us

long, endless sequences of the same dream
a shelter to prop my yelling
in the city that’s biting on us
with on-looking statues
that would go for a walk
holding us by the hand
so that we may not waste
the privilege
of being so alive

Just one coffee, that’s all

The coffee pot isn’t rusty
the sand can still simmer gently
the coffee spills over
the thick curtains tow the day into heat
the cups scattered on the rug
expecting the freedom
of the story in the coffee grounds

About the author: She wrote in highschool under the supervision of writer Marian Barbu (her Romanian teacher), then she turned “serious”, becoming an engineer, after the graduation of Mathematics-Physics Highschool “Fraţii Buzeşti”. She took up writing again around the age of thirty, because “no matter how much you may try to run away from poetry, it eventually finds you again, when you expect it the least.” And it kept finding her, ever since, on a daily basis, arranging her schedule as it pleases, since the author indulges its every mood. “We enjoy each other and I do hope we will continue telling stories for a long while yet. In a simple way, as it suits old chaps, who did not separate but for some time have simply mimicked scenarios, stage-directions, and now lay back and enjoy their own performance.” Her debut volume, Death Herself Writes Poems Once in a While (Paralela 45, 2016), has recently been released and presently she keeps on writing patiently since “no one knows what the future holds in store for us.” 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu