An old wolf’s hunting days/ Despre vânătoare la lupii bătrâni

 

The deer was wounded. He had been sniffing its traces since midday.

A streamlet of blood like a copper lock floated along the riverbank.

He could hear its rustling in the bushes opposite him and swallowed dryly.

His ear twitched trying to drive away an insect but his eyes were pivoted

on the arched backbone that showed above the green blossoms.

 

Similarly, with you…

You were sick and I sniffed at your wounds closely,

rejoicing within that I shall be able to catch up with you,

albeit you weren’t running. At least not from me. You just stood your ground and kept smiling.

You even extended your hand once, which I could have bitten.

Instead, I licked it cautiously and it caressed me once (and then once more).

That was a time of dreaming and of captivity, when hunting was a child’s play.

The muscles in your calves have grown strong since then. 

I kept chasing you through the bushes until finally

I was left behind as you distanced yourself without panting

or turning you head, and then you were gone!

 

The wolf is too old now to keep chasing after his deer.

Ear merely shaking an imaginary insect,

muzzle in the wind, he contents himself with sniffing

the scent of freedom in motion of which he can only dream now.

Căprioara era rănita. Îi adulmecase urma pe la amiază.

Un fir de sânge ca o șuviță arămie plutea pe lângă mal.

O auzea foșnind în tufișul din fața lui și înghițea în sec.

Urechea i se zbătea încercând să scuture o insectă dar ochii erau fixați

pe spinarea care apărea arcuindu-se peste mugurii verzi.

 

Așa a fost și cu tine…

Erai bolnav și îți adulmecam de aproape rănile,

bucurându-ma în sinea mea că voi putea să te prind din urmă,

deși tu nu fugeai. Cel putin nu de mine. Doar stăteai pe loc și zâmbeai…

Ba chiar mi-ai întins odată mâna pe care aș fi putut să o mușc.

În schimb am lins-o precaut iar ea m-a alintat o dată (și apoi încă o dată).

A fost un timp al visării și al captivității acela când vânătoarea era o joacă.

Ţi-ai întărit între timp mușchii gambei. Am alergat prin desișuri până când în sfârșit

m-ai putut lăsa în urmă fără să gâfâi, apoi te-ai îndepărtat și,

fără să mai întorci capul, dus ai fost!

 

Lupul e prea bătrân acum ca să alerge după căprioara lui.

Doar urechea mai scutură uneori o insectă imaginară.

Cu botul în vânt se mulțumește să adulmece

aroma libertății în mișcare la care poate numai visa.