Hortus conclusus/ The enclosed garden

Ruthie Lindsay - Garden Painting

Timpul acestei duminici e greu
de singurătatea mea
ca un râu în care se scaldă un mort.
Mă mir că afară-i lumină,
că păsările zboară peste muguri.
Doar cântecul guguştiucului mi se pare firesc,
rămas din vremea când în inima mea
se înălţa Tatăl, un nuc bătrân.

Pe atunci nu aveam cărţi,
să mă înveţe să îmi măsor singurătatea
şi ea mi se părea scurtă –
până la poartă.
Îmi ziceam: oricând pot să ies,
dar încă nu vreau.
Aşa am tot zăbovit, învârtindu-mă
în grădina închisă,
până ce poarta a ruginit de praf.

Şi a venit ziua în care Răul – Fierăstrăul
I-a retezat Tatălui coroana şi mâinile.
(În noaptea de după I-am sărutat la lumina lunii
scoarta roşie şi aspră.)
A doua zi trunchiul Lui s-a prăbuşit
peste pietre, zguduind camerele
gândului ascuns de vederea grozavă.

Seara, de pe buturuga fierbinte,
am contemplat brazda tăiată cu lemn de nuc
– urma roditoare a Tatălui meu –
şi de atunci lipsa Lui s-a întrupat în mine,
luându-şi numele de alint: Singurătate!

* Din volumul DUET (Ars Docendi, 2006)

Hortus conclusus from the Villa of Livia or the Villa ad Gallinas Albas on the Palatine

The hours of this Sunday are heavy

with my loneliness

like a river in which a dead man bathes.

I wonder at the light outside,

at the flight of birds over the buds.

It is only the turtledove song that I find common,

leftover from the time when at my center

there rose Father, an elderly walnut tree.

At the time I lacked books,

that have taught me how to measure loneliness,

and it seemed to me as brief

as a walk towards the gate.

I would tell myself: I can get out anytime,

only I don’t care to do it yet.

So that I lingered on, swirling about

the enclosed garden,

until the dusty gate went rusty.

And there came a day when Mean Mr. Seesaw

cut off Father’s crown and hands.

(the following night I kissed his harsh red bark in the moonlight)

The day after, His trunk collapsed

over the cobbles, shaking the rooms

where thought had hidden from the mighty sight.

In the evening, from the searing stump,

I did consider the furrow traced by walnut wood

(my Father’s germinating trace)

and since then His absence was embodied in me,

calling itself by a caressing name: Loneliness!

* from the volume DUET (Ars Docendi, 2006)