duminică, 10 aprilie 2016

somewhere I have never travelled, gladly beyond/ dintr-un loc unde nu am ajuns nicicând, cu bucurie dincolo (e.e. cummings)
















somewhere I have never travelled, gladly beyond
any experience, your eyes have their silence;
in your most frail gesture are things which enclose me,
or which I cannot touch because they are too near

your slightest look easily will unclose me
though I have closed myself as fingers,
you open always petal by petal myself as Spring opens
(touching skillfully, mysteriously) her first rose

or if your wish be to close me, I and
my life will shut very beautifully, suddenly,
as when the heart of this flower imagines
the snow carefully everywhere descending;

nothing which we are to perceive in this world equals
the power of your intense fragility: whose texture
compels me with the color of its countries,
rendering death and forever with each breathing

(I do not know what it is about you that closes
and opens; only something in me understands
the voice of your eyes is deeper than all roses)
nobody, not even the rain, has such small hands

*

dintr-un loc unde nu am ajuns nicicând, cu bucurie dincolo
de experienṭǎ, ochii tǎi îṣi pǎstreazǎ tǎcerea;
în gestul tǎu cel mai mǎrunt sunt lucruri ce mǎ cuprind
ori pe care nu le pot atinge cǎci îmi sunt prea aproape

privirea-ṭi cea mai simplǎ mǎ va descoperi
chiar dacǎ m-aṣ închide ca degetele-n pumn,
tu mǎ deschizi mereu petalǎ cu petalǎ precum Primǎvara
(cu atingere tainicǎ ṣi plinǎ de avânt) primu-i trandafir

sau de-ṭi doreṣti sǎ mǎ acoperi, eu ṣi
viaṭa-mi brusc s-or închide, îmbucurǎtor,
ca ṣi când floarea-n inima-i viseazǎ
zǎpada gânditoare cum coboarǎ;

nimic din ce putem percepe azi în lume nu egaleazǎ
în intensitate fragilitatea-ṭi ce mǎ copleṣteṣte: mǎtǎsea ei
mǎ ṭintuieṣte sub curcubeul întinselor ṭinuturi,
ce moartea oglindeṣc ṣi o duratǎ de veṣnicii respirǎ

(necunoscutu-n tine se cascǎ ṣi se-nchide;
o parte doar a mea poate înṭelege
cǎ vocea din priviri ṭi-e mai profundǎ decât toṭi trandafirii)
cǎci nimeni, nici chiar ploaia, nu are mâini mai fine.


Publicatǎ în revista Urmuz, 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu