Candelabrul
Pe vârful încununat de
raze
Al fiinţei mele din
metal
Ce goneşte umbrele şi, cizelând,
Cu o mână divină şi una terestră
Mă încoronează;
În orgia dimineţii, mă
înnec cu albastru,
Precum un smarald,
Deopotrivă central şi
esential ca un arbust de roză;
În splendoarea cu
relflexe mierii
A castelor mele
activităţi,
Unde viul şi inertul
îmi sunt date
Drept păşuni;
În mistica lăcomie,
Unde totul se
potenţează şi dispare
Prin kabala ardentă ce
îmi poartă numele,
M-am identificat cu
simbolul
Candelabrului în formă
de corabie
Suspendat în cupole creole,
Radiind înţelepciune cristalină şi rugăciuni fierbinţi.
Radiind înţelepciune cristalină şi rugăciuni fierbinţi.
O, candelabru-corabie,
Cuplul reunit la altar
Se supune unei singure
porunci: venerează.
Tu eşti vasul ce
iluminează
divinele bazine:
Umilinţa mea absoarbe prezenţa radioasă şi capătă nuanţe de
oranj,
Căci ancorat în tainica eminenţă,
Este zborul pescăruşilor mei
Şi fumegândul suspin
al flotei mele.
O, candelabru-corabie:
Dumnezeu îţi vede pulsul
Şi îţi cunoaşte
încremenirea
Din cupolele sacre,
Fără de plictis sau
decădere.
Dai viaţă rugăciunii
preaînalte
Cu pasiunea climatelor.
Cunoşti ororile
Din insula
coloniştilor leproşi,
Domiciliul polar al
Urşilor donjunaeşti,
Golful magnetic
Al freneziilor
venerei,
Bâtlanii ecuatoriali
Ca nişte ezitări ale aerului.
Şi astfel, în faţa
Domnului nostru,
Încremeneşti în viaţă
Precum parfumul
preminunatei tale flori.
Paralel cu a ta
himeră,
Eliberat de sofisme,
Transform jarul
arderilor mele primăvăratice
În cristale,
Arborez bucuria şi
agonia,
Şi îmi suspend durerile ca prisme.
Candelabru care
pluteşti asemeni mie:
Sub povara
absolutului.
Cârmeşti cu chibzuinţă
prora
Către un arhipelag
aurit, văduvit de nelinişte.
Candelabru,
ambarcaţiune hermetică,
Privind cristalul tău
maritim
Visele-mi încăpăţânate
Se prefac în tăcere,
anulate:
Nemişcătoare volburi
adorante.
Din volumul Zozobra (1919)
*
The Chandelier
In the radiant summit
That my metallic person
Elucidates and perfects,
Where a heavenly hand
And an earthly one place
A crown upon my brow;
In the matinal orgy in whose blueness I drown,
I am emery-like,
And both central and essential like a rosebush;
In the mellifluous glory of
My active chastity,
Where the living and the inert
Are given to me as pasture;
In the mystic gluttony,
In which everything is enlarged and annihilated
By the ardent kabala that is my given name,
I have found my symbol
In the ship-shaped chandelier
Hanging from Creole cupolas,
In its sage crystal and its faithful prayer.
O chandelier, o vessel,
At the altar, as a recondite couple,
We obey one single commandment: venerate.
You are the vessel that illuminates
Divine basins:
In your iridescent presence
My humility grows and oranges,
Because in your silent eminence,
Anchored in you,
Are the flight of my seagulls
And the sobbing smoke of my fleet.
O chandelier, O vessel: God sees your pulse
And knows that you are paralyzed
In these sacred cupolas,
But not because of decrepitude or vapidity.
You animate your high prayer
With the temper of climates.
You know the horror
Of insular leper colonies
The polar domicile of
Donjuanesque bears,
The magnetic bay
Of venereal frenzy,
The equatorial herons,
Like airborne sculptures.
That is why, before our Lord,
You paralyze your experience,
In the scent of your best flower
Parallel to your chimera,
Free of sophisms,
I transform the embers of my igneous spring
Into crystal,
Hoist my joy and my plight,
And suspend my sores like prisms.
Chandelier, you sail like me:
Struck down with the absolute.
You aim your seasoned prow
Towards a golden, mourning-free archipelago.
Chandelier, hermetic skiff:
Before your maritime crystal,
My recalcitrant dreams
Are rendered silent, zero-like,
Motionless, lofty and adoring.
Translated into English by Luis Juan SOLÍS CARRILLO
***
Ancora
Până să arunc ancora în comoara
Ultimei mele iubiri, simt nevoia
De a alerga prin lume, înfierbântat ca un atlet –
Cu tinereţea, şi o sămânţă aurie, prin buzunare.
Să îmbrăţişez doresc un şarpe al Nilului,
O viperă ascunsă în şalul Cleopatrei,
Şi să ascult tulburele solilocviu
Al Sfintei Fecioare din Piramidă.
Voi debarca în ţinutul natal,
Ca să mă fac copil şi să trasez în ceară
Cu un gest fraged, pe vechea mea tăbliţă,
Profilul celei din Guadalupe.
Cu sărutări precum Hinduşii sau Polinezienii,
Ca sălbăticiunile dungate ale codrului sau urşii cei lânoşi,
O să-mi arunc ancora lângă o femeie a locului de baştină,
Ce poartă lungi cercei în urechiuşe.
Şi voi grăi cu Dragostea – să-I spun
Cum orice crunt păcat mi-a fost iubire-adâncă.
Din îngrădirea mânăstirii mele se-nalţă lina tânguire
De-a buşilea să-ţi iasă în întâmpinare,
Aidoma unei flori de albă spumă
Pe suprafaţa ceştii cu cafea.
Şi fiindcă, prin degetele-mi înfricoşate, cinci simţuri
Se-ncleştează de cele cinci măreţe continente,
Astfel eu pot, ah dragoste din urmă şi ţel suprem al meu,
Să îţi cuprind în palme
sufletul din Guadalupe.Din volumul El Son del Corazón (1921)
*
The Anchor
Before I cast anchor in the treasure
Of my last love, I have need
To course the world, fevered as a racer –
In my pockets, youth
And a golden seed.
And to embrace a serpent of the Nile
Such as the chlamys of Cleopatra hid,
And to hearken to the quiet soliloquy
Of the Virgin Mary in the pyramid.
To disembark in my native land,
To make myself a child and childlike
trace
On my old school slate, in crayon,
The profile of a Guadalupean face –
To kiss like the Hindoos or the
Polynesians,
Like the striped wood beasts or shaggy
bears,
And to cast anchor by a countrywoman of
mine,
Wearing long earrings in her small ears.
And to say to Love – of all my sins
Even the blackest were passionate
lovers.
Out of my cloisters a miserere rises up
And moves toward you with the steps of a
baby,
Or as the white island of bubble hovers
On the surface of a coffee cup.
And since my five fierce fingers of
sense
Grasp the five great continents,
I can, O last love and ultimate goal,
Place my hand upon your Guadalupean
soul.
Translated by H.R. Hays – www.poetryfoundation.org
