Kavafis

Un bătrân

În dosul zgomotos al cafenelei, cu capul aplecat

pe masă, stă singur un bătrân,

în faţa lui e un ziar.

Şi, cu amărăciunea comună vârstei înaintate,

se gândeşte cât de puţin s-a bucurat de anii

când putererea îi era întreagă, şi umbletul, şi vorba.

Ştie cât este de bătrân: o vede şi o simte.

I se pare totuşi că tânăr abia ieri a fost.

Cât de puţin timp a trecut, aşa puţin.

Se gândeşte la Moderaţie, cum l-a mai păcălit,

cum a putut să creadă – ce nebun –

amăgitoarea vorbă care spune: “Şi mâine e o zi. Mai ai atâta timp.”

Îşi aminteşte frântele îmbolduri, jertfa

bucuriei. Fiece şansă pierdută

îşi râde-acum de precauţiile-i smintite.

Însă, preaplin de aduceri-aminte şi de gânduri,

bătrânul ameţeşte şi adoarme,

pe masa cafenelei odihnindu-şi capul.

*

An old man

At the noisy end of the café, head bent
over the table, an old man sits alone,
a newspaper in front of him.

And in the miserable banality of old age
he thinks how little he enjoyed the years
when he had strength, eloquence, and looks.

He knows he’s aged a lot: he sees it, feels it.
Yet it seems he was young just yesterday.
So brief an interval, so very brief. 

And he thinks of Prudence, how it fooled him,
how he always believed—what madness—
that cheat who said: “Tomorrow. You have plenty of time.”

He remembers impulses bridled, the joy
he sacrificed. Every chance he lost
now mocks his senseless caution.

But so much thinking, so much remembering
makes the old man dizzy. He falls asleep,
his head resting on the café table. 

Translated by Edmund Keeley/Philip Sherrard (http://www.cavafy.com/poems/content.asp?id=39&cat=1)

(C.P. Cavafy, Collected Poems. Translated by Edmund Keeley and Philip Sherrard. Edited by George Savidis. Revised Edition. Princeton University Press, 1992)