 |
| Sursa foto: Paul Suciu |
1.
Te iubeam pe nerăsuflate. Legam păsări
la ochi și le trimeteam, cu scrisori, să te caute.
Se întorceau întotdeauna fără nici un răspuns.
Era atâta liniște între noi, că se înspăimântau
pînă și surzii. Dacă ai fi vorbit,
cuvintele tale nu ar fi fost decît piese
ale unui puzzle lichid, imposibil de reîntregit.
Te iubeam pe nerăsuflate, îți amintești?
Aruncam grăunțe în colivia goală a inimii tale.
Apoi, s-a făcut dimineață într-un ceas șters.
Pomul de la fereastră a înflorit ca în
fiecare an nepăsător la durerea mea.
Uneori, dragostea nu schimbă nimic.
***
I used to love you breathlessly. I would blindfold birds
and send them to track you down, along with my letters.
They always returned with no reply.
The silence between the two of us was so great,
even the deaf would tremble. Had they had a voice,
your words would have been nothing but pieces
in a liquid puzzle, impossible to complete.
I used to love you breathlessly, remember?
I would throw grains into the empty cage of your heart.
Then, the morning came and it was a blurry time.
The tree by the window blossomed like it does
every year, careless to my pain.
Sometimes, love doesn’t change a thing.
2.
Să simți în tine, palpabilă, ființa golului,
o mînă de alge vîscoase, o rămășiță stranie
a resemnării de a fi, fără împotrivire, tu însuți,
până la dezgolirea de sine. Să îți spui: cândva,
am fost un lac peste care ploua cu stropi
aspri ca mîngîierile unei femei bătrâne.
Să fie viață, să fie moarte? Sau amăndouă,
împreunate asemeana numerelor în zar
Înainte de a-și opri rostogolirea? Nu știi.
Fluieri ușor. Doar gîndurile – cîini flămânzi
și statornici – se trezesc și încep să amușine locul.
Nu e nimeni vinovat că ți-ai
făcut cuib în umbra unui copac.
***
To feel inside you the palpable essence of void,
a handful of viscous algae, a strange remnant
of the resignation to being, beyond any qualms, yourself,
up to baring one’s self. To be telling yourself: I
once was a lake above which the rain would fall
in drops rough like the caress of an old lady.
Be it life or be it death? Let it be both,
thrown together like figures on a dice
before it stops rolling! One never knows.
You gently whistle. Just one’s thoughts – famished and faithful
dogs – are waking up and start to sniff about the place.
There is no one to blame if you have
nested inside the shade of a tree.
 |
| Sursa foto: Paul Suciu |
3.
Te întrebi din ce în ce mai des de ce atunci când ierți,
înăuntrul tău stă Celălalt gata să arunce
cu piatra. E ca și cum ai vindeca rănile prizonierilor,
pentru a avea apoi pe cine pune în lanțuri.
Cine ești tu cel adevărat? Nu știi. E seară.
Sclavul îți gustă băutura și cade mort.
Dobândește libertatea pe care i-ai promis-o mereu.
***
You wonder more and more why is it that when you forgive,
inside you there is the Other ready to cast
the stone. It is as if you were healing the wounds of prisoners,
only to enchain them later.
Who is the real you? One doesn’t know. It’s evening.
The slave tastes your beverage and falls dead.
He earns the freedom that you kept promising to him.
 |
| Sursa foto: Paul Suciu |
4.
O liniște de toboșar încătușat plutește
peste oraș cad fulgi de zăpadă manuscrise
aruncate pe geam de un poet fără noroc
speriat că după o noapte de beție
l-a scris pe dumnezeu cu d mic
cînd vei vedea că mor deschide larg
ferestrele să aibă pe unde mi se întoarce
sufletul să îți spun tu taci ehei
mai des ar bea apă o cămilă din urma mea
de picior decît să aud un cuvînt de la tine
atunci cînd îți scriu iubito îmi răspunzi
cu scrisori atât de reci că nu pot aprinde
cu ele nici focul afară ninge ca într-un
alfabet mut peste ale cărui litere
ești de mult stăpână mi-e teamă de mine
de tine de iubirea noastră trei păsări ce
nu își vor face niciodată cuib împreună
***
A silence like a locked-up drummer is floating
over the town there are snowflakes falling manuscripts
thrown out of the window by a luckless poet
frightened that after a night’s drunken binge
he spelt god with a small g
when you see me dying open the windows
wide so that my soul may return
to tell you oh well you’re silent
a camel would drink from the trace of
my foot rather than I hear a word from you
when I write to you sweetheart you keep answering me
in such cold pages that I cannot even lit
a fire with them it is snowing outside as in
a dumb alphabet whose letters
you have mastered a long time ago I fear myself
and you and our love three birds that
shall never nest together
Costel Stancu – Hoțul de ferestre (The Window Thief). Editura Mirador, Arad 2019
