My first slideshow

 

Summer School/ Scoala de vara

Photo Credits: Paul Suciu

Reversing is forbidden when rear visibility is not ensured. -

I used to document myself in the midst of the warm and rather rainy season of the grand year 2020,

when some people of Bucharest didn’t enjoy their outings so much,

but they all pined for the sea, with its salt and pebbles,

and, in order to console themselves, they would listen to the ocean waves in a youtube video,

as they bit their half-sanitized nails or painted them in neuter-coloured polish –

that is, of course, if they did not happen to be smokers…



Others, though, used to read profusely for the upcoming virtual conferences in the fall

or devoured contemporary novels for relaxation yet not quite,

as they answered kindly enough (if they could) to friendly messages on Facebook and WhatsUp,

pondering on the weekend showers that had poured down onto yards and windows already wet

from being sprinkeld with the garden-hose or the windshield-washer fluid,

and which had soaked the old maids (who dared take their dogs out for a walk),

as it had the occasional chessplayer in the park - oozing melifluently

down their long legs and sun-tanned cleavage, as well as onto the arched backs

of their accompanying pets, which kept sauntering one over another amidst pools,

splashing around with their tails.



Luckily, some of the cats had gone indoors just in the nick of time.

Foto Credits: Paul Suciu

***



Mersul înapoi este interzis atunci când vizibilitatea în spate nu este asigurată. –

Mă documentam  cu spor în mijlocul anotimpului cald

și uneori cam ploios al anului de pomină 2020,

când unii bucureșteni nu ieșeau cu drag la terasă,

dar cu toții jinduiau după mare, cu sarea și scoicile ei,

și, ca să se consoleze, ascultau valurile oceanului dintr-un videoclip de pe youtube,

în timp ce își rodeau unghiile parțial dezinfectate

sau le dădeau cu ojă în nuanțe neutre – asta, desigur,

dacă nu erau fumători/fumătoare…


Alții în schimb studiau de zor pentru conferințele virtuale antamate în toamnă

sau citeau romane contemporane pentru relaxare și nu prea,

pe când răspundeau amabil (dacă puteau) la mesajele prietenilor de pe FB și WhatsUp,

cu gândul la ploaia din week-end, care spălase tropical curțile și ferestrele

deja stropite cu furtunul sau cu lichid de parbriz,

iar pe domnișoarele bătrâne (care au îndrăznit totuși să își scoată câinii la plimbare),

le-a făcut ciuciulete, ca și pe șahiștii de ocazie - prelingându-li-se

pe gambele și decolteurile bine bronzate ca și pe spinările arcuite ale patrupedelor de companie

care săreau unul peste altul printre băltoace, plescăind din cozi.


Din fericire pentru unele pisici, acestea intraseră în case la timp.

Foto Credits: Paul Suciu

Costel Stancu - 1,2,3,4...

Sursa foto: Paul Suciu

1.



Te iubeam pe nerăsuflate. Legam păsări

la ochi și le trimeteam, cu scrisori, să te caute.

Se întorceau întotdeauna fără nici un răspuns.

Era atâta liniște între noi, că se înspăimântau

pînă și surzii. Dacă ai fi vorbit,

cuvintele tale nu ar fi fost decît piese

ale unui puzzle lichid, imposibil de reîntregit.

Te iubeam pe nerăsuflate, îți amintești?

Aruncam grăunțe în colivia goală a inimii tale.

Apoi, s-a făcut dimineață într-un ceas șters.

Pomul de la fereastră a înflorit ca în

fiecare an nepăsător la durerea mea.

Uneori, dragostea nu schimbă nimic.



***



I used to love you breathlessly. I would blindfold birds

and send them to track you down, along with my letters.

They always returned with no reply.

The silence between the two of us was so great,

even the deaf would tremble. Had they had a voice,

your words would have been nothing but pieces

in a liquid puzzle, impossible to complete.

I used to love you breathlessly, remember?

I would throw grains into the empty cage of your heart.

Then, the morning came and it was a blurry time.

The tree by the window blossomed like it does

every year, careless to my pain.

Sometimes, love doesn’t change a thing.








2.



Să simți în tine, palpabilă, ființa golului,

o mînă de alge vîscoase, o rămășiță stranie

a resemnării de a fi, fără împotrivire, tu însuți,

până la dezgolirea de sine. Să îți spui: cândva,

am fost un lac peste care ploua cu stropi

aspri ca mîngîierile unei femei bătrâne.

Să fie viață, să fie moarte? Sau amăndouă,

împreunate asemeana numerelor în zar

Înainte de a-și opri rostogolirea? Nu știi.

Fluieri ușor. Doar gîndurile – cîini flămânzi

și statornici – se trezesc și încep să amușine locul.

Nu e nimeni vinovat că ți-ai

făcut cuib în umbra unui copac.



***



To feel inside you the palpable essence of void,

a handful of viscous algae, a strange remnant

of the resignation to being, beyond any qualms, yourself,

up to baring one’s self. To be telling yourself: I

once was a lake above which the rain would fall

in drops rough like the caress of an old lady.

Be it life or be it death? Let it be both,

thrown together like figures on a dice

before it stops rolling! One never knows.

You gently whistle. Just one’s thoughts – famished and faithful

dogs – are waking up and start to sniff about the place.

There is no one to blame if you have

nested inside the shade of a tree.

Sursa foto: Paul Suciu

3.



Te întrebi din ce în ce mai des de ce atunci când ierți,

înăuntrul tău stă Celălalt gata să arunce

cu piatra. E ca și cum ai vindeca rănile prizonierilor,

pentru a avea apoi pe cine pune în lanțuri.

Cine ești tu cel adevărat? Nu știi. E seară.

Sclavul îți gustă băutura și cade mort.

Dobândește libertatea pe care i-ai promis-o mereu.



***



You wonder more and more why is it that when you forgive,

inside you there is the Other ready to cast

the stone. It is as if you were healing the wounds of prisoners,

only to enchain them later.

Who is the real you? One doesn’t know. It’s evening.

The slave tastes your beverage and falls dead.

He earns the freedom that you kept promising to him.

Sursa foto: Paul Suciu

4.



O liniște de toboșar încătușat plutește

peste oraș cad fulgi de zăpadă manuscrise

aruncate pe geam de un poet fără noroc

speriat că după o noapte de beție

l-a scris pe dumnezeu cu d mic

cînd vei vedea că mor deschide larg

ferestrele să aibă pe unde mi se întoarce

sufletul să îți spun tu taci ehei

mai des ar bea apă o cămilă din urma mea

de picior decît să aud un cuvînt de la tine

atunci cînd îți scriu iubito îmi răspunzi

cu scrisori atât de reci că nu pot aprinde

cu ele nici focul afară ninge ca într-un

alfabet mut peste ale cărui litere

ești de mult stăpână mi-e teamă de mine

de tine de iubirea noastră trei păsări ce

nu își vor face niciodată cuib împreună



***



A silence like a locked-up drummer is floating

over the town there are snowflakes falling manuscripts

thrown out of the window by a luckless poet

frightened that after a night’s drunken binge

he spelt god with a small g

when you see me dying open the windows

wide so that my soul may return

to tell you oh well you’re silent

a camel would drink from the trace of

my foot rather than I hear a word from you

when I write to you sweetheart you keep answering me

in such cold pages that I cannot even lit

a fire with them it is snowing outside as in

a dumb alphabet whose letters

you have mastered a long time ago I fear myself

and you and our love three birds that

shall never nest together

Costel Stancu – Hoțul de ferestre (The Window Thief). Editura Mirador, Arad 2019

AN EXCEPTIONAL STATE

As compared to others, I quite enjoy this emergency situation…

(There is nothing for me to regret, especially not the face-to-face encounters.)

Others may feel sorry for themselves:

Actors who cannot see their own reflection in the audience’s astonished gaze.

Teachers that are no longer enjoying the admiring glances of their students.

The desk clerks sighing for lack of troubled customers to exert their whims upon.

But I – while being a combination of actor, teacher, and clerk – I do not suffer for these things

(which I never really enjoyed).

I have finally found the time to breathe more freely in my own shell*

or to secrete the stomach fluid necessary for an improved digestion.

In the ever-lasting afternoons, the snail inside me can finally climb upon a dandelion stem and bask in the sunlight!

I have no illusions. I still expect to die one day… But I will have earned for myself

a few quiet months,

during which my only burden has been the pre-established route.

* to be read as “an office devoid of fancy colleagues”

smoothness in space/ spatiul velin - Stefan Ciobanu

smoothness in space

when I find myself in an empty room

and I know not how to fill it up

I place a glass of milk in one of its corners

and then I go sit somewhere to the right

or to the left

and naturally I wait to start levitating

at the center I place nothing

the center is occupied by my neighbor’s hanging

bulb

*

spațiul velin

când sunt într-o cameră goală

pe care nu știu cum să o umplu

îi pun într-un colț un pahar cu lapte

apoi mă așez undeva mai la dreapta

sau mai la stânga

și aștept firesc să încep să levitez

în centru nu pun nimic

de centru are atârnat vecinul

un bec

Migrating Lyrics

This is dedicated to a friend whom I love and who will always remain dear to me, no matter what.

Sensing organs

What my heart would feel remains a mystery

or what my ears may hear at dawn...

The whistling of a locomotive, as it leaves the station,

travels towards us and once again

we tremble, smitten by love.

My dog has died. Who will be guarding my home?

This train I missed. When will a next one come?

And what if love is scattered - how are we to piece it back together?

We are such wells, brimming with water,

only by song.

Stepping outside

It’s cool and quiet

as on a peaceful sea.

Darkness is hanging out its purple cloak

on poplars’ ends.

With my scorched soles

I feel the rocks, the grass

barely showing and I head out –

no roundabouts and no illusions –

towards the butterfly sunset

in my childhood.

Regret

I finally wiped off my nails.

I had them done with branches, on forest green.

You did not get to see them and it makes me think

of what you are going to wear today:

your brother’s tee-shirt or the shirt I gave you?

Every day seems lost to us…

We build walls for ourselves, by heaping up fluttering wings,

to keep out the beasts and the light.

The bird-less skies reflect our profile in green and black.

The cover of the magazine where the above poems were published, in Turkish.

Carmen Secere - Selections from/Selectii din Mon amour, ma tristesse

„Writing as if you were to die tomorrow” seems to be  - in the vein of a serial and carefree feminine bourdieu – the sketch of a genuine poetic self-analysis as a geometric site of all the soul-searching visions of the authoress. (...) Here is a woman writer endowed with psychonanalytical skills and a book that moves us like the discovery of a new life form on an unknown planet.” – Angela Furtună

The white parlor

at the intentsive care unit

darkness seeps through the keyhole

light is beautifully quiet

in the last photograph

the white parlour is getting narrower

there are ambulances rushing through me

I fear not to be deserted

while sleeping

snail

shop-windows are shattered in the blindmen’s eyes

no road in between worlds whatsoever

underneath the eyelids

the mere snail’s winter sleep

troubled by the screaming of an ambulance

rushing through the darkness

never-ever

I do not recall riding the bike

I remember falling and the arms

that picked me up

the apple-trees were scattering their flowers

and I had found out that the earth

is much more comprising below the roots

as my father filled back the lime pit

I ran away from home before that morning

and got the chills.

the light lasts long enough for me to open up my arms

we inhabit it for one single day

just like the fireflies

the first and last dance with life

is cruelly beautiful

we shall never die

that is what you promised

the photographer

the memories are less colorful

since the pills in the drawer have multiplied

green, yellow, and two whites

on an empty stomach

therapy becomes boring

you cannot touch base

if you were born limp

good and evil are counterpoised

on the same thread

my name is forgotten

signifying the coming apocalypse

cold morning graphics

the earth sliding

from underneath my feet

in the end the cranes were gone

the park orchestra

and the photographer

From the volume

Mon amour, ma tristesse – Eastern Life Scenes  (Vinea Publishing House, 2019)

*

„A scrie de parcă ai muri mâine” pare să fie  - în cheia unui bourdieu feminin, serialist şi lejer – schita unei veritabile autoanalize poetice ca loc geometric al tuturor viziunilor autoarei despre căutarea de sine.(...) Iată o autoare cu virtuţi de psihanalist şi o carte care te emoţionează precum descoperirea unei forme noi de viată de pe o altă planetă.” - Angela Furtună

culoarul alb

la terapie intensivă

întunericul intră pe gaura cheii

ce frumos tace lumina

în ultima fotografie

prin mine gonesc ambulanţe

mi-e teamă să fiu părăsită în somn

melc

se sparg vitrine în orbul ochilor

şi niciun drum între lumi

sub pleoape

doar somnul de iarnă al melcului

tulburat de ţipetele unei ambulanţe

gonind prin beznă

niciodată

nu-mi amintesc mersul pe bicicletă

ţin minte căderea şi braţele

care m-au ridicat

se scuturau merii

şi aflasem că pământul

e mult mai încăpător sub rădăcini

când tata astupa groapa cu var

până dimineaţa am fugit de acasă

şi m-am îmbolnăvit de friguri

lumina durează atât cât să deschid braţele

şi locuim în ea o singură zi

ca efemeridele

primul şi ultimul dans cu viaţa

e de o frumuseţe crudă

nu vom muri niciodată

aşa mi-ai promis

fotograful

amintirile sunt mai decolorate

de când s-au înmulţit pastilele în sertar

verde, galben şi două albe

pe stomacul gol

terapiile devin plictisitoare

n-ai cum să fii cu picioarele pe pământ

dacă eşti olog din naştere

binele şi răul se balansează

pe acelaşi fir de aţă

îmi uit numele

semn al apocalipsei

grafica dimineţilor reci

alunecarea pământului

de sub picioare

la sfârşit au plecat cocorii

fanfara din parc

şi fotograful

Din volumul

Mon amour, ma tristesse – Scene de viaţă în est (Editura Vinea, 2019)